Jailbreaking pentru iPhone folosit pentru raspandire malware

Odata cu intrarea in legalitate a jailbreaking-ului (procesul in urma caruia se obtine acces la fisierele de sistem iPhone, fiind astfel posibila instalarea aplicatiilor terte) in Statele Unite, atacatorii cibernetici au demarat o campanie ampla de raspândire malware.

Jailbreaking-ul a fost declarat legal pe 26 iulie 2010. Asta inseamna ca utilizatorii iPhone pot sa instaleze si sa deblocheze orice telefon mobil fara consecinte legale. Totusi, cei ce vor sa-si deblocheze iPhone-ul trebuie sa fie atenti la software-ul pe care il descarca in acest scop.

Utilizatorii sunt anuntati pe e-mail de o noua aplicatie pentru jailbreaking. Pentru a intra in posesia aplicatiei acestia sunt invitati sa faca clic pe un link care duce catre o pagina web unde se regaseste software-ul.

iPhone jailbreaking virus



Imediat ce utilizatorul da clic pe link, un fisier .exe se descarca pe calculator. Odata salvat si rulat, fisierul executabil deschide calea unui troian.

iPhone jailbreaking virus
Identificat de BitDefender ca Trojan.Generic.3010833, acest malware este un keylogger care transmite tot ceea ce utilizatorul scrie la calculator catre o adresa de email specifica, si anume directory[REMOVED]@hotmail.com.

Astfel autorii de malware pot intercepta informatii precum: site-uri vizitate, nume utilizator si parola, informatii bancare, numar pin, numere de conturi, parole, etc.


Pentru protejarea sistemului, este recomandat utilizatorilor sa nu deschida niciodata link-uri suspecte sau atasamente fara sa le scaneze intai si sa instaleze si sa actualizeze in mod regulat o solutie software anti-malware completa.

Sursa: Malwarecity

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

One response to “Jailbreaking pentru iPhone folosit pentru raspandire malware”

  1. Cris

    Sigur nu-i alarmă falsă? 😆

Leave a Reply