Interviu EXCLUSIV cu un reprezentant Panda Security

V-am promis in urma cu ceva vreme, un interviu in exclusivitate cu un reprezentant Panda Security. Ne-ati trimis intrebari, am alcatuit si noi cateva si le-am trimis echipei Panda.

Oliviu Talianu, Business Development Manager Panda a avut amabilitatea sa ne raspunda. Lectura placuta!

Oliviu Talianu Panda SecurityFaraVirusi.com: Am dori pentru inceput sa va prezentati pentru cititorii nostri: ce facultate ati absolvit, de cand lucrati pentru Panda, ce implica functia d-voastra acolo?

Ovidiu Talianu: Am absolvit Facultatea de Relatii Internationale din cadrul ASE, in anul 1997. Lucrez in IT&C din 2001, cea mai mare parte din timp fiind in domeniul securitatii IT. M-am alaturat echipei Panda Romania la inceputul acestui an, cand am preluat responsabilitatile coordonarii tuturor operatiunilor (vanzari, support tehnic, marketing, etc) pentru piata romaneasca si cea a Republicii Moldova. Practic, principal responsabilitate consta in dezvoltarea brandului Panda Security in aceste piete.

FV: Care credeti ca este cea mai eficienta metoda de a promova un produs de securitate: utilizarea retelelor sociale (Facebook, Twitter), promotii si concursuri, comandarea unor recenzii pentru soft-ul d-voastra, publicitatea prin mijloacele mass-media (TV, ziare, reviste) sau alte metode ? Care a fost utila pentru promovarea Panda?

O.T.: Cred ca succesul promovarii unui produs de securitate este rezultatul unui mix de activitati. In conditiile actuale de piata, nu pot spune ca putem defini o singura metoda, cea mai eficienta. In acelasi timp, daca ar fi sa prioritizam, intotdeauna am recomandat un focus mare pe PR, combinat cu actiuni “social media”, ambele combinate cu actiuni eficiente si masurabile de marketing, directionate atat catre end-useri cat si catre parteneri. Sub « umbrela » PR-ului, avem in vedere si alte activitati, altele decat cele traditionale : evenimente, concursuri, actiuni pe diverse blogguri, participare in analize comparative si recenzii de produs, premii etc. De asemenea, lucram indeaproape cu echipa de dezvoltare web, combinand strategiile de branding cu cele de generare trafic online.

FV: Cati angajati are firma Panda la nivel mondial si cati utilizatori? Care sunt zonele cele mai prolifice din punctul de vedere al vanzarilor si dominarea pietei de profil ?

O.T.: De origine din Spania (Madrid si Bilbao) Panda Security aniverseaza 20 de ani de activitate. La nivel mondial, am peste 800 de colegi 🙂 , in birourile din peste 50 de tari. In plus, alti aproximativ 700 de persoane lucreaza pentru Panda in birourile partenerilor nostri.

In ceea ce priveste numarul de utilizatori, numai pentru produsul Panda Cloud Antivirus (www.cloudantivirus.com) ne apropiem de 15 milioane.

Regiunea care inregistreaza cea mai mare crestere este America Latina.

Daca ne referim la segmente de piata, zona corporate creste destul de rapid, acest lucru datorandu-se produselor “Cloud” pentru companii (suita Panda Cloud Protection, http://cloudprotection.pandasecurity.com). Rata de crestere este peste 100% in 2010, pana in acest moment.


FV: Retelele sociale au devenit un vector important de raspandire a virusilor. Ce face Panda in aceasta privinta? Sau ce ar putea face un utilizator?

O.T.: Laboratorul Panda Security monitorizeaza permanent ce se intampla in cadrul retelelor sociale, incercand sa blocheze atacurile inainte de a se produce. Cele mai mari amenintari pornesc de la incercarile de generare topicuri de discutii, care sa adreseze un numar mare de utilizatori si care sa directeze catre site-uri web cu continut malitios. De asemenea, retelele sociale sunt folosite si pentru raspandirea de spam sau malware, asa cum e-mailul a facut-o timp de multi ani.

Din punct de vedere al utilizatorului, cel mai important lucru este sa fii vigilent. In cele mai multe cazuri, cyber-criminalii vor incerca sa ajunga la utilizator prin mijloace inselatoare. Daca noi, ca utilizatori, ne vom comporta in aceste retele sociale ca si in viata reala, cele mai multe atacuri nu vor avea succes.

FV: Pe piata exista deja cativa jucatori importanti care ofera produse gratuite: Avira, AVG, Avast!, Comodo.

Utilizatorii se indreapta preponderent asupra lor, deoarece chiar si testele comparative arata ca ofera o protectie buna sau foarte buna. Care este raspunsul Panda in aceasta privinta? Planuiti lansarea unei versiuni gratuite sau veti oferi ceva in plus pentru a determina utilizatorii sa foloseasca un produs comercial in detrimentul unuia gratuit ?

O.T.: Panda Security are deja un produs gratuit : Panda Cloud Antivirus, pentru care am lansat o noua versiune in luna iunie. Mai mult de atat, Panda Cloud Antivirus este primul antivirus gratuit construit integral intr-o infrastructura « cloud-based ». Datorita tehnologiei « cloud » –  Collective Intelligence –  utilizatorii casnici sunt protejati in timp real, fara nici un cost si cu impact minim asupra calculatorului.

FV: Daca ar fi sa apreciati unul din produsele concurentei care ar fi acela si ce anume v-ar atrage la el ?

O.T.: Mai mult sau mai putin, toate produsele concurente includ functionalitati interesante sau inovatii demne de apreciere. Unele produse sunt mai transparente, altele au detectia mai buna, altele sunt mai fiabile si asa mai departe. Per ansamblu, cred ca producatorii europeni sunt mult mai avansati in domeniul securitatii IT. In acelasi timp, consider ca domeniul securitatii IT este atat de dinamic, incat nu mai putem vorbi de un anume produs care este cu mult peste concurenta. O anume invovatie a unui producator sau o functionalitate unica, la acest moment, se va gasi, intr-o forma sau alta, in celelalte produse, la un moment dat in viitor. Totul este o chestiune de timp.

In acelasi timp, sa nu uitam unde se da batalia, de facto : pe frontul impotriva creatorilor de virusi, spammerilor, hackerilor etc – criminalilor cibernetici in general. Dincolo de lupta de marketing, care produs e mai bun si de ce, producatorii antivirus trebuie sa fie in permanenta in pas cu ultimele tendinte ale amenintarilor informatice. Acesta este principalul beneficiu pe care trebuie sa il oferim utilizatorilor.

FV: Virusii pentru smartphone incep sa apara din ce in ce mai des. Considerati ca este o amenintare reala? Va dezvolta Panda un produs pentru aceste dispozitive?

O.T.: Inca nu. Subiectul terminale mobile (de tipul smartphone) este diferit de cel al computerelor. Calculatorul este o platforma omogena, 90% din ele ruland pe Windows sau Intel, ceea ce inseamna ca orice nou troian, vierme etc se adreseaza acestor 90% din computerele din intreaga lume. Parcul mondial de dispozitive mobile este mult mai eterogen, cu multi producatori oferind diverse echipamente hardware sau sisteme de operare. Multe aplicatii sunt de multe ori incompatibile de la un sistem de operare la altul, si, ce este cel mai important, daca utilizatorii de computere au drepturi de administrare (de cele mai multe ori), aplicatiile din telefoane, in schimb, nu au acces la toate functiile telefonului, ceea ce limiteaza potentialele brese de securitate.

Din punctul de vedere al Panda Security, instalarea de produse antivirus traditionale pe smartphone-uri nu este cea mai buna abordare. Ar trebui sa ne focusam pe scanarea traficului din retea, la nivel de furnizor de comunicatii, fara a mai fi nevoie sa deranjam utilizatorii.

FV: Care sunt planurile de viitor ale Panda Security? Ce produse noi veti aduce pe piata sau ce imbunatatiri vor avea cele deja existente?

O.T.: Ei bine, obisnuim sa lansam versiuni noi pentru toate produsele, in fiecare an. Pentru utilizatorii casnici, tocmai am lansat noua gama de produse retail Panda 2011, versiunile comerciale, dar si o noua versiune pentru Panda Cloud Antivirus, versiunea gratuita.

Pentru companii, am actualizat produsul Panda Cloud Office Protection, dedicate protectiei statiilor de lucru si serverlor. In Octombrie sau Noiembrie, urmeaza noi versiuni pentru celelalte produse ale suitei “Cloud Protection”, Email Protection si Internet Protection. De asemenea, Panda Security, in calitate de producator de echipamente hardware, appliance-uri de securitate, va lansa versiuni imbunatatite si pentru acestea. Un produs antivirus Panda pentru Mac este deja in curs de lansare.

*****************************************************************************

Intrebari utilizatori FaraVirusi.com:

1. De unde numele de Panda? Care este legatura cu ursul panda  ? In afara de asta sunt curios sa aflu pe ce loc se afla Panda in lume si cine detine aceasta companie.

O.T.: La inceput, in 1990, cand fondatorul Mikel Urizarbarrena a deschis afacerea, a facut-o cu cativa prieteni. In spaniola, “Panda” este denumirea folosita pentru “un grup de prieteni”. Atunci cand afacerea a inceput sa castige atentie si solutiile noastre sa fie folosite de tot mai multi clienti, am decis ca avem nevoie de un logo, si, din moment ce foloseam numele Panda, l-am asociat cu ursuletul, datorita valorilor promovate de noi : protectie, discretie etc. In urma cu 3 ani am decis schimbarea imaginii companiei pentru a da pietei o atitudine mai corporatista. Acesta este motivul pentru care nu mai folosim imaginea ursuletului in sigla noastra. De asemenea, am schimbat numele companiei din Panda Software in Panda Security, din moment ce produceam alte solutii de securitate, in afara de software.

Conform institutiilor de specialitate, Panda Security este pozitionat pe locurile 4/5 la nivel global, fiind unul din putinii (poate singurul) producatori europeni in top 5 al producatorilor de solutii de securitate.

2. Pana in acest an, panda era caracterizata drept o solutie de securitate mediocra. care credeti ca sunt motivele ascensiunii surprinzatoare a produsului dvs. in clasamentele elaborate de organizatiile independente de testare? dincolo de noile tehnologii implementate, a existat si o schimbare in structura managementului sau a opticii acestuia?

O.T.: Nu este vorba de o schimbare a structurii de management sau a strategiei, in general. Totul se rezuma la multa cercetare-dezvoltare, atentie fata de cerintele pietei si tehnologii performante.

Majoritatea laboratoarelor internationale de testare, independente, sunt foarte riguroase cand analizeaza diversele tehnologii sau produse din piata.

Motivul principal care sta la baza rezultatelor bune este tehnologia inclusa in produse, combinata cu tehnologia din spatele produselor: Collective Intelligence. Aceasta tehnologie consta intr-un sistem dezvoltat de Panda Security in 2005, care ne permite sa contracaram malware-ul in timp real. In fiecare zi, primim peste 55.000 de noi specimene de malware. In mod traditional, pentru a proteja utilizatorii, trebuie sa primim specimene de virusi, sa le analizam in laborator, dezvoltam semnatura (vaccin) si sa actualizam toate produsele din internet. Atunci cand numarul de malware nou era de 500 pe saptamana, ne puteam descurca. Dar acum, la volumul curent, am avea nevoie de aprox. 2000 tehnicieni pentru a asigura protectia utilizatorilor nostri.

In acelasi timp, a doua problema care rezulta de aici este ca pe masura ce tot mai mult malware este clasificat, produsul antivirus are nevoie de tot mai multe resurse ale calculatorului, pentru ca solutiile traditionale au nevoie sa verifice fiecare fisier primit prin email, browsing etc. De obicei este nevoie de mult timp si se consuma mult din resursele PC-ului pentru a compara un fisier cu o baza de 40 milioane semnaturi.

Acestea sunt motivele pentru care am dezvoltat Collective Intelligence, un sistem care detecteaza, analizeaza, clasifica si dezinfecteaza automat aprox. 99.4% din cele 55.000 de noi specimene receptionate in fiecare zi in laboratoarele Panda, oferind practic protectie in timp real pentru orice malware cunoscut sau nou. De asemenea, solutiile Panda sunt conectate la Collective Intelligence, mutand procesul de scanare fisiere suspecte, din PC in « cloud ». In felul acesta putem asigura o protectie mai buna a utilizatorilor, mai rapid si cu impact minima supra PC-urilor.


3. Cand va beneficia Panda de un sistem de protectie de tip HIPS/IDS?

O.T.: Avem deja inclusa aceasta functionalitate, atat in produsele pentru home-useri cat si in cele pentru companii. Nu avem numai filtre IDS, dar si tehnologii de raspuns automat care blocheaza intruziunile sau stoparea comunicatiilor pentru respingerea temporara a pachetelor de internet.

4. Este Panda mai bun decat Norton? De ce?

O.T.: In astfel de comparatii, intotdeauna am preferat sa lasam produsele sa vorbeasca de la sine. Din experienta pe care o am in acest domeniu am invatat ca acelasi produs are perceptii diferite de la un utilizator la altul, pentru ca acest « mai bun » este un cumul de variabile legate de caracteristicile sistemului sau retelei, aplicatiile folosite, comportamentul pe internet, cunostiintele de securitate ale utilizatorului etc.

In consecinta, recomandarea mea ar fi ca fiecare sa isi formeze propria parere prin testarea produsului. Pentru mine este cel mai bun instrument de convingere. 🙂

5. Credeti ca Panda va deveni un lider in domeniul produselor de securitate?

O.T.: Panda Security se afla deja in top 5 al producatorilor de securitate si se pozitioneaza ca lider al furnizorilor de solutii de securitate « cloud-based ». Avem prin urmare cateva argumente care ne confera pozitia de leader in anumite segmente. Totusi, chiar daca tintim cresteri ale numarului de utilizatori, cotei de piata globale, cifra de afaceri etc, preferam sa ne concentram pe lupta cu atacurile informatice si cresterea permanenta a fiabilitatii produselor. Recunoasterea sau nu ca lider in domeniu va veni din partea utilizatorilor.

6. Va oferi Panda suport online prin chat ?

O.T.: Panda Security ofera deja support tehnic prin telefon, email, forumuri tehnice, blogguri sau retele sociale (Twitter, Facebook…). Suportul tehnic prin chat este oferit exclusiv clientilor, dar este un canal folosit in cazuri extreme, din moment ce celelalte cai de support sunt eficiente.

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

21 responses to “Interviu EXCLUSIV cu un reprezentant Panda Security”

  1. Sunbelt Software Secure DNS Enters Beta | Hide Your IP Address

    […] Interviu EXCLUSIV cu un reprezentant Panda Security […]

  2. Moroi

    Interesant… Cred că cea mai şmecheră chestie de PR a celor de la Panda, este că s-au aliat cu D-Link-ul (unul dintre jucătorii principali pe piaţa de reţelistică) şi la achiziţionarea unui router D-link, ai şi licenţă Panda Antivirus , parcă pe un an (sper să nu mă înşel)

    P.S. Domnu Radu, NICIODATĂ, dar absolut NICIODATĂ, nu mai băgaţi smiley într-un text serios cum este acest interviu. Aici nu discutaţi cu prietena/soţia pe mess , ci redactaţi articole care pentru oameni ca mine sunt mană cerească. Cu atât mai mult nu-şi au locul într-un interviu de calibrul ăsta… Un smiley din ăla scăpat, parcă face din text o glumă, o miştocăreală … Cel puţin asta e părerea mea.

    1. happyday

      simpla chestie de perceptie, nu crezi? pana la urma un smiley e un smiley care, intr-un anumit contex, poate fi interpretat in mod diferit. din cate am observat (presupun) cu totii, raspunsurile la intrebarile “delicate” sunt foarte evazive (era de anticipat, neh?), ceea ce ne induce ideea ca tipul este expert in PR (dificila concluzie 😀 ). daca mai si corelam aspectul asta cu faptul ca, in genere, un asemenea interviu se obtine fie “face-to-face” , fie prin intermediul solutiilor oferite de net, de unde stii ca acel smiley nu-i apartine chiar respondentului? pentru ca un astfel “zambet” plantat la finalul unui raspuns evaziv poate sublinia o anumita idee sau poate oferi alte sensuri substantei textului cu pricina, in conditiile in care cititorul are deja predefinite unele opinii.

      ps: zac de aproape un an pe blogul asta si am ajuns sa stiu ca radu nu prea face rabat de la fidelitatea unui text. mai ales in cazul unui interviu. 🙂 <- that's a real smiley

  3. altnume

    pissi ¡¡¡domnu Niciodata,..exagerezi. nici eu nu sint adeptul semnelor grafice, a pictogramelor dar tocmai asta scoate textul din propaganda corporatista de unde vine.

  4. Moroi

    Nu are absolut nici o relevanţă că aşa a spus/scris el. Este o scuză atât de puerilă. E ca şi cum eu aş citi Povestea P..ii a lui Creangă în clasa întâi, cu voce tare pe holul şcolii şi să mă scuz că “aşa a spus autorul”. Cine sunt eu să-l judec pe Creangă? Unele chestii merită spuse, altele nu…

    Textul trebuia editat, scos “:)” şi alte mizerii care nu-şi au locul. E un interviu între oameni în jurul vârstei de 30-40 de ani, nu “ieşeala” la club a unor adolescenţi plini de acnee. Dar, repet că asta e doar părerea mea.

  5. Florin0904

    Eu nu am nimic cu smile-ul :), imi place.

  6. Oliviu

    Va salut!

    Daca tot se vorbeste despre un interviu cu mine, ma simt obligat sa intervin. Acele semne au fost introduse de mine, asa este. Radu a preluat si publicat textul integral (multumesc, Radu!).
    Intentia mea a fost sa nu dau acestui text o conotatie corporatista, scortoasa, ci sa va prezint punctele noastre de vedere si informatiile pe care noi le consideram importante, intr-un limbaj cat mai natural.
    Sper sa fi reusit.

    Oliviu

    1. happyday

      @Oliviu

      Dincolo de discutiile care au luat-o razna din cauza unui smiley, interviul e foarte interesant si iti multumim pentru amabilitate 🙂 .

  7. altnume

    Niciodata:cine esti tu ¿¡¡sa hotarasti ceva aici. ai fost bine primit si tolerat de Radu. macar putina decenta ai putea afisa.hhh..ar putea folosi si caligrame ce treaba ai tu…
    iar in loc de buna ziua 🙂

  8. Moroi

    @AltNume

    Sunt un nimeni la fel ca tine, dar intr-o societate democratica parerea mea ar trebui sa aiba aceeasi greutate cu a ta , cu a lui Boc sau cu a lui Obama. Tu asta nu prea intelegi. Ca am precizat “ca e parerea mea” , nu adevarul absolut. Inca ai reminescente comuniste pe creier “Pisiii”.

    @ Oliviu.

    Acum am inteles. Acel smiley nu duce discutia in penibil ci va face mai uman. Acel smiley va scoate din corporatistii scortosi care au in cap doar profit, si va face chiar un tip de gasca… Misto. Imi ia mie ceva mai mult timp sa ma obisnuiesc cu ideea …dar, dupa cum spune cineva mai sus, sine sunt eu ?

  9. happyday
  10. altnume

    intr o zi lumea va observa ce pierde [din cauza emoticoanelor]. undee Osama cind e[invocat] nevoie de el. ma emotionezi profund Mr Blue.tara e faurita de ospatari si turnatori. deci care mantalitate sicare ¿’societate democratica’

  11. Nick

    Nu numai emoticonu’ ala da’ şi fo’ 2 virgule (oare o fi înţelept din partea mea să pomenesc semnele astea de punctuaţie? 🙄 ) puse aiurea , au distrus bunătatea de informaţie… 😆
    PS. Iote aşa scăpăm esenţa lucrurilor printre degete…părerea mea… 🙄

  12. Shakalu

    Mijto articol, bravo Radu! Informatii utile direct de la sursa

  13. Marius

    Multumesc Radu pentru dezvoltarea intrebarii mele. Interesant articolul. Bafta!

  14. tipo

    stai linistit, radu! a fost un articol bun, a meritat citit si sunt convins ca si altii sunt de aceeasi parere dar nu “s-au obosit” sa iti lase un “mersi!” pt munca depusa. (magarilor! :p )
    @happy
    lasa ca ii prind eu cu baietii prin cartier si le dau “perversa ca pe targul ocna”

Leave a Reply