Eugene Kaspersky, premiat pentru intreaga activitate la conferinta Virus Bulletin 2010

eugene kasperskyEugene Kaspersky, CEO-ul companiei de securitate Kaspersky Lab, a fost premiat in cadrul conferintei Virus Bulletin 2010 pentru intreaga activitate desfasurata in industria anti-malware.

CEO-ul Kaspersky Lab a obtinut acest premiu in urma votului participantilor la editia cu numarul 20 a conferintei internationale dedicate securitatii informatice VB2010, eveniment organizat de binecunoscuta publicatie Virus Bulletin.

Eugene Kaspersky este unul dintre cei mai importanti experti in securitate informatica din lume, cu o experienta de peste 20 de ani in domeniu. In 1991, dupa ce in 1989 descoperise virusul Cascade pe computerul personal, Eugene s-a alaturat Centrului de Tehnologii Informatice KAMI unde, impreuna cu un grup de colegi, a dezvoltat un proiect pentru antivirusul AVP, prototipul celebrului Kaspersky Anti-Virus. In 1997 a co-fondat Kaspersky Lab, companie careia i-a devenit CEO in 2007. Pe tot parcursul acestor ani, compania de securitate a crescut permanent, bazându-se pe tehnologiile revolutionare dezvoltate de specialistii sai.


Eugene Kaspersky sustine in mod regulat seminarii si conferinte in toata lumea, fiind si autorul unor numeroase articole si recenzii pe teme de securitate informatica. In 2009, acesta a fost recompensat cu „Distinctia de Stat a Federatiei Ruse” pentru activitatea depusa, iar anul acesta a primit si premiul pentru CEO-ul anului din partea publicatiei SC Magazine.

Conferinta de securitate informatica Virus Bulletin de anul acesta a avut loc in Vancouver, Canada, intre 29 septembrie si 1 octombrie, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de profil, la care expertii Kaspersky Lab participa de foarte mult timp. In cadrul editiei actuale, acestia au sustinut sase prezentari: „Unraveling Stuxnet” („Descoperirea Stuxnet”), „Automated Targeted Attacks: The New Age of Cybercrime” („Atacuri informatice directionate: noua era a criminalitatii informatice”) – sustinuta de Ştefan Tanase, Senior Security Researcher, EEMEA, Global Research & Analysis Team, Kaspersky Lab, „How much do you cost? The black market price of your digital data” („Cât de mult valorezi? Pretul datelor tale confidentiale pe piata neagra”), „Caution: Level Pegel. The ideal computer infecting scheme” si „The ROP Pack”.

Mai multe informatii despre conferinta pot fi accesand link-urile de mai jos:
http://www.kaspersky.com/vb_2010
http://www.virusbtn.com/conference/vb2010/index

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

4 responses to “Eugene Kaspersky, premiat pentru intreaga activitate la conferinta Virus Bulletin 2010”

  1. bcman

    Ai scris de 2 ori Unraveling Stuxnet” („Descoperirea Stuxnet”), „Unraveling Stuxnet” („Descoperirea Stuxnet”)
    😛

    1. happyday

      degeaba-i spui, corecteaza oricum azi si vara 😛 . mai bine vorbesti cu un perete, mai ai sanse la ecou 😀 .

  2. fryn

    Poate mai scapa si el niste licente ceva, ca cam calic 🙂

Leave a Reply