Intre iluzie si dezradacinare : Romania virusata

Motto : “Tradare ! strigara, in cor, cei fara de prihana,  dar securea Calaului se poticni de o bucata de cer iar Timpul isi ucise o clipa doar pentru a-i contempla nebunia.”

Nu, nu este vorba de un malefic virus informatic ce infecteaza pc-urile inocentilor bastinasi mioritici, ci de unul mult mai periculos, care bantuie, de generatii intregi, constiinta unei natiuni incapabile sa-i gaseasca vreun leac. Este vorba de virusul nerecunoasterii propriilor valori .

Cati romani au fost nevoiti sa-si implineasca destinul intr-o alta tara decat cea in care s-au nascut? Brancusi, Enescu, Eliade, G.E. Palade sunt doar exemplificari reprezentative, care au avut un impact semnificativ asupra culturii sau stiintei mondiale.

Rezultatul e binecunoscut: “cetatean francez/american, de origine romana”. Asta daca tarile de adoptie  s-au mai obosit sa faca specificatia din urma.

Revoltator, nu-i asa?

Poate…

Mi-a atras atentia, zilele astea, prestatia unui roman care, desi nu se ridica la inaltimea ilustrilor sai predecesori, a urmat aceeasi cale pentru a fi cat mai aproape de visul sau : Bogdan Alin Ota. Un absolvent al Conservatorului din Iasi, satul de incertitudinile tipice plaiului nostru natal, a emigrat intr-o tara aproape inghetata pentru a descoperi, in cadrul concursului “Norvegienii au talent”, caldura sufletului unui popor ce poate aprecia, pana la un punct, bunul gust si valorile individuale.

Sunt dureroase afirmatiile sale din timpul concursului :

“- De ce nu te-a vazut pana acum Romania?”
“- M-au vazut, dar nu li s-a parut interesant.”
“- De fapt, realizez ca norvegienii ma iubesc mai mult decat romanii. Am 5 pagini pe facebook de la norvegieni… ”.

Bineinteles, nu a castigat concursul. Au si norvegienii mandria lor.  Insa reprezentatiile sale au starnit, cred, un interes suficient pentru a-si atinge dezideratul : acela de a fi compozitor de muzica de film.

Eu unul ii doresc succes si va invit, pe aceasta cale, sa-i urmariti prestatiile care, dincolo de nota usor comerciala, sunt impresionante:

Calificarea in semifinale : http://www.youtube.com/watch?v=e1r9juJfkcc

Semifinale : http://www.youtube.com/watch?v=PMaW-X397n0&feature=related

Finala :

Dupa care, cred ca e cazul sa ne intoarcem la savurarea delicateselor oferite de zavorance, columbeni si guti. Asta ca nu cumva sa ni se stinga launtrica lumina de basm ce ne inconjoara sufletul ca o aura a propriei naturi manelizate volens-nolens.

Sau poate nu?
Voi decideti…

via happyday

 

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

9 responses to “Intre iluzie si dezradacinare : Romania virusata”

  1. Nick

    Salutări lu’ happyday şi felicitări !
    Poate devine un obicei, şi ne vom răsfăţa în viitorul apropiat (chiar) şi cu articole în tema blogului …
    (iote cine vorbeşte … 😆 )
    Exodu’ creierelor şi talentelor autohtone, va continua … 🙄

  2. Catalin

    Cand am citit primele trei randuri, pentru o clipa am crezut ca acel virus malefic e Basescu :))

  3. klausman

    sau asa ceva http://www.youtube.com/watch?v=z62zrqaqVbY nu am mai urmarit evolutia lui

  4. Danna

    Felicitari pentru articol! 😉

    1. happyday

      Va foarte multumesc, stimata domnita ! 🙂

  5. anamaria

    multumesc f mult pt acest articol,ar trebui in toate ziarele sa vedem astfel de articole,care sa trezeasca cealalta parte dintre noi ,care acum doarme sau nu interseaza sau chiar nu stiu fiindaca nu a fost luat in seama acest minunat artist,BOGDAN ALIN OTA ,apreciat acum de multi straini de pretutindeni si nu de Romanii lui!!!!!!

    1. happyday

      In ziarele romanesti s-a tot scris de performanta lui Bogdan, insa e o chestie efemera.
      Mie mi-a ramas in suflet muzica lui si astept cu nerabdare primul cd. 🙂

      ps: mi-am reactivat contul de facebook doar pentru a-i lasa un mesaj. Nu agreez stilul asta de comunicare si nu-l consider un etalon pentru aprecierea unei persoane. 🙂

  6. Doriana

    Doar o completare a fenomenului descris in articol: am studiat 9 ani vioara, pana la momentul in care, adolescenta fiind, am realizat ca performanta (sau a putea trai decent din muzica) in Romania nu se putea la vremea aceea. Erau anii ’80, inainte de revolutie… Deci am virat spre medicina, un alt vis al meu, iar muzica a ramas pana acum un hobby. Am intrat la Medicina in 1989, am fost ultima generatie cu examen de admitere ca pe “vremea lui Ceausescu”, multi stiti ce inseamna asa ceva. Am fost o generatie foarte buna era sa zic, dar mai mult decat buna, extrem de motivati. Nu pot spune decat ca dupa cateva luni de studentie, in decembrie ’89 a venit libertatea… Multi colegi se pregateau deja de prin anul IV de studentie pt. examenele din State, iar dupa licenta au plecat imediat. La momentul actual, jumatate din generatia mea este raspandita in absolut toate colturile civilizate ale lumii, poate suna usor cinic. Eu am fost printre ultimii care am plecat, dar nu pot spune decat ca trebuia intr-adevar sa fi plecat mai din timp. Nu e vorba doar de bani, e vorba de mentalitatea unui popor care “se pricepe” la tot, care crede mai mult in “relatii”decat in talent si motivatie, o mentalitate care creeaza un cerc vicios ca un vartej, care inghite si sufoca valorile. Suntem un popor care nu gandeste liber de prejudecati, care inca nu se exprima liber si adevarat.

    Dupa mai bine de 20 de la momentul revolutiei sau al eliberarii, nu ma mai mira acest fenomen: uite un roman talentat care este apreciat oriunde altundeva decat in tara lui… Nu ma mai mira nici cat de des aud asta din toate tarile. Ma bucura pur si simplu, pentru ca la noi s-ar fi sufocat intre mentalitati distorsionate si probleme financiare fara de sfarsit.

    Articolul este despre Bogdan… Ei bine, eu mi-am creat cont pe Facebook doar pt. a-i lasa un mesaj. Eu cred ca Bogdan este un muzician si compozitor multipotent, am vazut ca poate aborda stiluri mult diferite de cele din show. Dar este profesionist in tot ce atinge! Sigur ca in cele cateva minute de show nu poate aborda ceva ultrasofisticat: pana la urma este un concurs pentru amatori talentati, iar el este un profesionist talentat! De aceea nu cred ca a castgat. Dar a fost la ani lumina inaintea tuturor. A fost remarcat si in ce ma priveste, cu un manager/impresar bun, poate face o foarte buna muzica de film (sper sa primeasca filme pe masura muzicii lui, nu glumesc!0, poate concerta singur sau intr-un band. Poate orice! Aveti doar putintica rabdare, vorba lu’ Caragiale.

    1. happyday

      Excelent comentariul !

      Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa-ti implinesti cariera si, poate chiar si viata, parasind tara asta natanga la momentul potrivit.

Leave a Reply