Prieteni sau pericole pe Facebook?

Prieteni sau pericole pe Facebook: O nouă etapă în lupta împotriva înşelătoriilor din reţelele sociale

Cele mai recente schimbări din cadrul reţelei Facebook favorizează creşterea şi diversificarea atacurilor informatice

Bucureşti, România, 04 Octombrie 2011Bitdefender®, liderul pieţei româneşti de securitate, continuă lupta împotriva atacurilor informatice care au ca ţintă reţelele sociale. Cu ajutorul unui raport făcut public azi, Bitdefender îi învaţă pe utilizatorii de Facebook să se protejeze împotriva furtului de date personale, a atacurilor malware şi a multor alte tipuri de ameninţări.

Raportul însumează toate informaţiile extrase de aplicaţia Bitdefender Safego pe parcursul unui an de monitorizare a înşelătoriilor de pe reţeaua Facebook, folosindu-se de experienţa acumulată prin dezvoltarea unor soluţii complexe de securitate dedicate reţelelor sociale. Bitdefender Safego, aplicaţie ce protejează în acest moment mai mult de 100.000 de utilizatori de Facebook, împlineşte luna aceasta un an de la lansare.

Prieteni sau Pericole pe Facebook: O nouă etapă în lupta împotriva înşelătoriilor din mediile sociale (Friends, Fiends and Facebook: The New Battlefield Against Scammers) analizează valul de schimbări anunţate recent de Facebook şi identifică o serie de posibile atacuri, mult mai atent targetate. Raportul subliniază, de asemenea, actualele ameninţări informatice de pe Facebook ce vor supravieţui noilor modificari anunţate în urma conferinţei f8.

Oferind sfaturi despre cum îţi poţi alege o parolă puternicaă sau cum poţi să previi furtul de identitate, raportul Friends, Fiends and Facebook: The New Battlefield Against Scammers setează noi reguli adresate utilizatorilor de Facebook, menite a-i împiedica pe atacatori să profite de noile schimbări.

Raportul poate fi descărcat de la următoarea adresă: http://download.bitdefender.com/resources/media/materials/white-papers/en/facebook-whitepaper.pdf

Security Evangelist

Leave a Reply