Venituri în creştere cu 14% pentru Kaspersky Lab în 2011

Kaspersky Lab anunţă că a înregistrat o creştere a veniturilor globale de până la 14% în 2011, acestea atingând 612 milioane de dolari, conform rapoartelor interne*. Pentru regiunea EEMEA (unde se află şi România), excluzând Rusia, procentul de creştere a fost de 15%, faţă de anul precedent.    

„Anul 2011 a reprezentat o provocare pentru întreaga industrie de securitate IT”, spune Eugene Kaspersky, Preşedinte şi CEO al Kaspersky Lab. „În ciuda luptei pe care am condus-o împotriva numărului din ce în ce mai mare de ameninţări informatice noi şi complexe, într-un context dificil al pieţei, Kaspersky Lab a reuşit să obţină creşteri semnificative ale vânzărilor. Întreaga echipă a depus foarte mult efort pentru a dezvolta şi implementa tehnologii inovatoare în suitele noastre de securitate. Acum suntem pregătiţi să întâmpinăm noul an, prin îmbunătăţirea continuă a tehnologiilor şi creşterea succesului la nivel global”, completează Kaspersky.

Pentru a face faţă cu succes noilor provocări, Kaspersky Lab şi-a modificat structura organizaţională la finalul anului 2011. Echipa de management este acum orientată către un proces rapid de adoptare a deciziilor, păstrând nivelul de inovaţie şi flexibilitatea companiei ca întreg, cu rolul de a asigura cele mai bune practici de lucru posibile şi un nivel ridicat de motivare a angajaţilor.

De asemenea, Kaspersky Lab a anunţat recent că va rămâne o companie privată, păstrând avantajele eficienţei şi adaptabilităţii, pentru a fi competitivă în contextul dinamic al pieţei globale. Compania se va concentra pe diferenţierea prin intermediul inovaţiei tehnologice şi a creşterii organice, continuând să-şi extindă comunitatea globală de parteneri pe baza unei abordări localizate de vânzări. În continuare, strategia pentru anul 2012 va fi centrată pe produs, beneficiind de susţinerea unui portofoliu complet, unde fiecare soluţie se adresează unui anumit tip de consumator.

În ianuarie 2012, Kaspersky Lab a fost inclus în mod oficial în cadranul liderilor, realizat de Gartner pentru platformele de protecţie Endpoint (Gartner Magic Quadrant for Endpoint Protection Platforms*). Parte a acestei recunoaşteri este datorată noii soluţii de securitate corporate Kaspersky Endpoint Security 8, care utilizează tehnologiile avansate de protecţie hibridă, combinate cu un motor anti-malware eficient şi o gamă largă de instrumente, precum consola de administrare Kaspersky Security Center.

„Vom continua şi în anii următori să ne concentrăm pe strategia diferenţierii prin intermediul tehnologiei şi inovaţiei, cu accent pe ceea ce ştim să oferim cel mai bine, adică protecţie şi securitate endpoint”, spune Petr Merkulov, Chief Product Officer la Kaspersky Lab. „În 2012, Kaspersky Lab va lansa o nouă gamă de produse atât pentru utilizatorii individuali, cât şi pentru companii, care va scoate în evidenţă abordarea noastră centrată pe utilizator şi pe platforma de protecţie endpoint”, încheie Merkulov.

* Venituri neauditate

* Gartner, Magic Quadrant for Endpoint Protection Platforms, Peter Firstbrook, Neil MacDonald, John Girard, 16 ianuarie 2012

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

One response to “Venituri în creştere cu 14% pentru Kaspersky Lab în 2011”

  1. Cristi

    Cresterea este justificata avand in vedere succesele repetate pe care le-a avut Kaspersky in 2011: AV-Comparatives produc of the year, iarasi la AV-Test a mai primit distinctii…etc

Leave a Reply