Hackerii Anonymous au atacat Vaticanul „orientat spre profit”

Gruparea de hackeri Anonymous a închis miercuri câteva site-uri din Vatican, printre care şi site-ul oficial al Sfântului Scaun www.vatican.va cu scopul de a lovi „Biserica Catolică coruptă”. Atacul informatic vine la o zi după arestarea presupuşilor lideri ai grupării.

„Anonymous a decis astăzi să atace site-ul dumeavoastră, ca răspuns la doctrinele, liturghiile şi conceptele anacronice şi absurde pe care organizaţia dumneavoastră, orientată spre profit, le promovează în întreaga lume”, informează Associated Press, citând comunicatul de presă postat pe site-ul oficial al Anonymous Italia. Comunicatul a mai precizat că atacul „nu este îndreptat împotriva creştinismului sau a creştinilor din întreaga lumea, ci împotriva Bisericii Catolice Apostolice”. Alte acuzaţii care au fost aduse sunt cele de uciderea adversarilor bisericii, adăpostirea criminalilor de război nazişti şi îngăduirea abuzului asupra copiilor.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Rev. Federico Lombardi, citat de USA Today, a confirmat atacul, dar nu a comentat asupra sursei lui sau a acuzaţiilor făcute.

Gruparea Anonymous a apărut în 2003 şi devenit cunoscută pentru activismul online („hacktivism”), organizând proteste şi atacuri cibernetice. Gruparea a atacat zeci de organizaţii, partide politice şi guverne din întreaga lume. Atacul de ieri asupra Vaticanului face parte dintr-o serie de atacuri anunţate pentru luna martie.

Marţi, 5 membri de vârf ai organizaţiei şi ai Lulz Security (grupare de hackeri cibernetici) au fost arestaţi de FBI şi acuzaţi de conspiraţie. În urma arestărilor, Anonymous a postat pe Twitter următorul mesaj: „LulzSec a fost doar un grup, dar Anonymous este o mişcare. Grupurile vin şi pleacă, dar ideile rămân.”

Experţii în securitatea online declară că arestările de marţi demonstrează faptul că anonimitatea online nu există. „Noii veniţi ai grupării pot învăţa din aceaste arestări despre severitatea consecinţelor. Li s-a spus că nu vor fi prinşi şi că ceea ce fac este legal, dar adevărul este altul”, a declarat Sam Bowne, profesor de hacking etic la City College San Francisco.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Hackerii-Anonymous-au-atacat-Vaticanul–orientat-spre-profit–5574.html

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

7 responses to “Hackerii Anonymous au atacat Vaticanul „orientat spre profit””

  1. adissan

    Link-ul din sursa nu merge. Numai biserica catolica este corupta sau TOATE BISERICILE ? Cea mai mare evaziune fiscala din Romania o puteti gasi in toate bisericele. De ce trebuie ca noi sa cotizam sa fie platiti hotii din biserici ? De ce ei sunt scutiti de TVA si sunt mai presus de lege ? De unde au mostenit ei atatea ? Biserica ortodoxa in timp de criza are milioane de euro profit ?!?! Credinta in diferite culte (ortodox, catolic, etc.) cu ajutorul celor de la putere este folosita pentru a prosti poporul.

  2. Claudiu AntiACTA

    @adissan
    Te rog nu generaliza si confunda greselile unor preoti sau episcopi cu toata Biserica.
    Sunt si preoti vrednici, exista si crestinism autentic. Daca ne uitam numai spre rau…doar asta vom vedea. Vom judeca fara sa ne uitam si la noi.
    Mass media nu e interesata de activitatile unor preoti, calugari sau crestini buni si vrednici.
    Mass media e mai interesata sa te manipuleze si sa iti livreze doar negativisme, preoti beti, curvari etc.
    deoarece pentru fraierii de rand…multi…este mult mai interesant.

    Multumesc.

  3. eugen

    Subscriu la cele spuse de Claudiu AntiACTA.

  4. Alkapone2010

    Perfect .

    Radu , amuza-te

    http://www.youtube.com/watch?v=EjYHHhGMF8Y

  5. tipo

    anonymous au “hack-uit” si panda labs…(care e firma de produse de securitate):
    http://www.theinquirer.net/inquirer/news/2157615/anonymous-takes-panda-labs

  6. adissan

    Am exagerat in legatura cu “Cea mai mare evaziune fiscala din Romania o puteti gasi in toate bisericele.” si “Credinta in diferite culte (ortodox, catolic, etc.) cu ajutorul celor de la putere este folosita pentru a prosti poporul.”. Dar totusi credinta este folosita pentru manipularea maselor de putere si referitor la evaziune si aici exista un adevar.

    Pe undeva si @Claudiu AntiACTA are dreptate. Dar de unde stiri despre biserica in mass media daca implicarea lor tinde catre zero ?

Leave a Reply