Bitdefender obține certificarea Citrix Ready

Bitdefender, liderul pieței locale de soluții antivirus, a anunţat astăzi că soluţia Security for Virtualized Environments (SVE) a primit certificarea Citrix Ready®. Programul Citrix Ready ajută clienţii să identifice soluţii terţe recomandate pentru creşterea performanţelor soluţiilor de virtualizare, reţelistică şi de tip cloud produse de Citrix Systems, Inc. Validarea în Citrix Ready a soluţiei Bitdefender SVE pentru Citrix XenServer® şi Citrix XenDesktop® oferă clienţilor încrederea utilizării unei soluţii de securitate complete pentru centrele de date virtualizate. Soluţia Bitdefender protejează atât servere, cât şi staţii de lucru Windows sau Linux, pe orice platformă.

Bitdefender oferă posibilitatea administrării centralizate a aplicaţiilor virtuale, oferind o acoperire completă pentru toate tipurile de platforme. Organizaţiile îşi pot reduce costurile financiare, logistice şi operaţionale asociate metodelor de securitate tradiţionale. Companiile şi furnizorii de servicii de tip cloud (CSP) cu configuraţii la scară largă nu mai sunt nevoiţi să aleagă între o rată de consolidare îmbunătăţită şi o securitate mai bună.

„Aderarea Bitdefender la programul Citrix Ready reprezintă pentru noi un pas important în încercarea continuă de a oferi partenerilor noştri şi clienţilor acestora soluţii optimizate pentru mediul Citrix.” a declarat Aimee Catalano, Vicepreşedinte, Marketing Parteneriate, Citrix. „Oferta Bitdefender va contribui la găsirea unei soluţii pentru problema cererii tot mai mari de produse complete de securitate uşor de implementat şi de administrat.”

„CSP-urile şi clienţii cu configuraţii Citrix la scară largă au nevoie de o protecţie fiabilă şi scalabilă, iar metodele de securitate tradiţionale pur şi simplu nu pot oferi nivelul de încredere şi flexibilitate de care este nevoie, în special pe măsură ce aceste organizaţii îşi dezvoltă infrastructura şi oferta de produse şi servicii”, a declarat Robert Krauss, Director de Vânzări Soluţii pentru Companii şi Parteneriate, America de  Nord, Bitdefender. „Tot ceea ce facem în legătură cu programul Citrix demonstrează angajamentul nostru de sprijinire a organizaţiilor în vederea protejării bunurilor acestora şi optimizării investiţiei în tehnologia Citrix.”

Cu Security for Virtualized Environments by Bitdefender, clienţii Citrix beneficiază de avantajele semnificative ale scanării şi administrării centralizate. Folosind tehnologiile Citrix şi Bitdefender, organizaţiile au posibilitatea de a extinde protecţia aplicată maşinilor virtuale prin adăugarea funcţiilor de scanare a memoriei şi a proceselor. Funcţia Bitdefender Silent Agent (ce foloseşte tehnologii avansate în curs de brevetare) protejează în mod simultan sistemele virtualizate Windows, Linux şi Solaris – atât servere cât şi staţii de lucru.

Despre Programul Citrix Ready

Programul Citrix Ready identifică soluţiile verificate ce pot spori performanţele soluţiilor de virtualizare, reţelistică şi de tip cloud produse de Citrix, inclusiv Citrix® XenDesktops®, XenApp™, XenServer®, NetScaler® şi GoToMeeting®.  Calificativul Citrix Ready este folosit pentru a desemna produsele terţe care întrunesc criteriile de verificare stabilite de Citrix şi oferă clienţilor un plus de încredere în compatibilitatea ofertei de soluţii integrate. Programul Citrix Ready valorifică parteneriatele din domeniu la nivelul ecosistemului de parteneri Citrix pentru a îndeplini cerinţele diversificate ale clienţilor şi are în prezent peste 2.800 de parteneri care au realizat cu succes mai mult de 18.000 de verificări de produs. Acesta include, de asemenea, programul Citrix Ready Community Verified, care permite clienţilor să identifice mii de produse care au fost verificate de către alţi clienţii în mediile lor de producţie. Programul Citrix Ready a primit premiul Alliance Excellence Award din partea Association of Strategic Alliance Professionals (ASAP) pentru dezvoltarea unei comunităţi puternice prin implementarea celor mai bune noi practici. Pentru mai multe informaţii despre programul Citrix Ready, accesaţi www.citrix.com/citrixready.  Urmăriţi Citrix Ready şi prin intermediul reţelelor de socializare, respectiv pe blog-ul Citrix Ready sau pe Twitter.

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

Leave a Reply