Schimbare in managementul Bitdefender România

valentin jurcut bitdefenderValentin Jurcuț preia conducerea operațiunilor comerciale ale Bitdefender din România și va coordona relațiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum și cel al clienților consumatori individuali.

Valentin Jurcuț a ocupat anterior poziția de General Manager Support and Services în Bitdefender, iar de la 1 iunie 2012 a preluat funcția de Enterprise Sales ad Services Director pentru Europa Centrală și de Est. Valentin Jurcuț are o experiență comercială de peste 15 ani în domenii precum servicii financiare, telecomunicații și IT.

’’România este o piață foarte importantă pentru Bitdefender, nu atât din punct de vedere al dimensiunii, ci mai ales datorită oportunităților și potențialului. Trendul actual este de virtualizare a mediilor de lucru, iar noile tehnologii vor da startul unor investiții semnificative în zona companiilor mari și a sectorului guvernamental. Soluțiile destinate mediilor virtualizate vor schimba complet modul de lucru, oferind o eficiență semnificativă din punct de vedere al costurilor operaționale. Bitdefender are cea mai complexă ofertă de soluții de securitate pentru mediile virtuale și ne propunem să consolidăm poziția de lider și în aceasta zonă’’, a declarat Valentin Jurcuț.

Răzvan Vâlceanu, cel ce a condus operațiunilor locale ale Bitdefender în ultimii 5 ani, va prelua conducerea business-ului Bitdefender pe segmentul consumatorilor individuali și al companiilor mici și medii din Europa Centrală și de Est, Turcia și Israel.

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

Leave a Reply