Kaspersky Lab a fost inclus pentru al doilea an consecutiv in cadranul liderilor de catre Gartner

Kaspersky Lab, unul dintre principalii dezvoltatori de solutii de securizare a continutului si de management al amenintarilor informatice, a fost inclus in cadranul liderilor realizat de Gartner pentru platformele de protectie Endpoint (Gartner Magic Quadrant for Endpoint Protection Platforms*) pentru al doilea an consecutiv. Kaspersky Lab considera ca si-a consolidat statutul de furnizor de platforme de protectie Endpoint, obtinand rezultate excelente in categoriile „viziune” si „implementare”.

Gartner Magic Quadrant este un reper foarte important pentru companiile care doresc sa evalueze comerciantii si produsele din industria de securitate IT pentru ca analizeaza in detaliu o gama extinsa de platforme de protectie Endpoint. Companiile din intreaga lume tin cont de concluziile Gartner inainte de a lua deciziile de cumparare. Acest cadran al liderilor are la baza o serie de criterii divizate in doua categorii: viziunea si implementarea. Viziunea se refera la modul in care producatorul se raporteaza la inovatie si daca respectivul furnizor stabileste sau urmeaza tendintele pietei de protectie endpoint. Implementarea insumeaza factori cum sunt stabilitatea financiara a producatorului, reactia pietei, dezvoltarea produselor, canalele de vanzari si baza de clienti in cadrul segmentului de protectie endpoint.

Recunoscuta de catre lideri din industrie si de catre analisti, printre cele mai importante avantaje ale Kaspersky Endpoint Security se numara identificarea rapida si completa a malware-lui, dar si caracteristicile HIPS (Host Intrusion Prevention System) avansate. Usurinta de administrare a produsului – multumita consolei de administrare comprehensive a Kaspersky Security Center – dublata de o serie de functii proprietare bine integrate fac ca oferta companiei sa fie intr-o continua extindere.

„Statutul de lider in cadranul Gartner acordat Kaspersky Lab pentru al doilea an la rand este o reusita foarte importanta pentru companie”, a declarat Eugene Kaspersky, Presedinte si CEO al Kaspersky Lab. „Am primit o confirmare foarte importanta a calitatii produselor si serviciilor pe care le oferim companiilor care ne sunt cliente in toata lumea. Lucram constant pentru a imbunatati solutiile pentru companii, ne straduim sa avem un nivel cat mai ridicat de detectie a malware-ului, sa oferim produse rapide si usor administrat, ramanand in acelasi timp conectati la dinamica mediului de afaceri. Astazi, companiile trebuie sa identifice, sa securizeze si sa administreze dispozitive mobile si virtuale care contin informatii importante despre companie sau cu care lucreaza compania. Noi le oferim cele mai performante solutii din clasa”, a incheiat Kaspersky.

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

Leave a Reply