O cercetare Kaspersky Lab arata ca tatii joaca un rol crucial in securitatea digitala a celor mici

Kaspersky Lab – impreuna cu profesorul David Smahel de la Universitatea Masaryk – a realizat o cercetare in Cehia, pentru a afla cum fac parintii fata noilor provocari rezultate din folosirea dispozitivelor digitale si a Internetului de catre copii, inca de la o varsta frageda. Rezultatele arata ca in familiile moderne tatal este, de regula, cel care invata copilul sa foloseasca dispozitive digitale, da sfaturi despre cum sa intre pe Internet in siguranta si instaleaza solutii de securitate.

Cei mai multi parinti au spus ca, in cazul lor, copiii invata singuri sa foloseasca dispozitivele digitale, iar acest proces de invatare pe cont propriu se accentueaza, pe masura ce copiii cresc. Cu toate acestea, in familiile moderne tatal este, de obicei, cel care isi asuma acest rol: 60%, versus 40% dintre mame. De asemenea, mai degraba tatii (66%) sunt cei care au grija de securitatea dispozitivului digital al copilului; mamele sunt pe locul al doilea, cu 49%.

Ambii parinti discuta constant cu copiii despre ce fac pe Internet si ii ajuta sa rezolve problemele din mediul online. Dar tatii ocupa si aici primul loc in ceea ce priveste sfaturile despre cum sa foloseasca Internetul in siguranta: 44% le explica celor mici cum sa evite problemele in mediul online, comparativ cu 35% dintre mame.

parinti securitate digitala copii

 “In prezent, aproape fiecare copil incepe sa foloseasca, de la o anumita varsta, dispozitive conectate la Internet, ceea ce inseamna ca mamele si tatii se confrunta cu situatii noi – asa numitul parenting digital. Din rezultatele cercetarii, putem observa ca sunt diferente uriase in folosirea Internetului intre copiii de diferite varste, iar parenting-ul digital se invata pe masura ce copiii cresc. Cei mai mari sunt mai responsabili in folosirea dispozitivelor digitale, iar parintii se bazeaza uneori pe cunostintele lor, care nu sunt intotdeauna perfecte si ar putea expune un copil la riscuri mari. De aceea, una dintre cele mai arzatoare probleme din ziua de azi este asigurarea sigurantei online a copiilor”, a spus prof. David Smahel, Universitatea Masaryk.

“Parintii trebuie sa se gandeasca la avantajele si dezavantajele folosirii dispozitivelor digitale de catre copii, inclusiv la cat de mult timp ar trebui sa petreaca in acest mod si cat control ar fi bine sa aiba, precum si la modalitati de protectie in mediul online. Tocmai din acest motiv, incurajam parintii sa discute cu cei mici despre problemele pe care le intalnesc online, sa le dea sfaturi despre cum ar trebui sa foloseasca Internetul si sa fie la curent cu ce fac copiii pe Internet. Pentru siguranta acestora, noi recomandam folosirea programelor cu functii de control parental”, adauga Bogdan Pismicenco, Channel Sales Manager pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova, la Kaspersky Lab.

* Studiul Kaspersky Lab “Parenting digital: Tatii au un rol crucial pentru securitatea digitala in familii”, Cehia, 2016

Administrator FaraVirusi.com
voluntar al Comodo Malware Research Team, expert Malwarebytes Anti-Malware

Leave a Reply